24799305_2097097003847179_164853924270695580_o

Sambata trecuta a avut loc la Cluj, NapoCup Cyclocross, a patra si ultima etapa din Cupa Nationala de Ciclocros iar pentru mine a fost prima participare la un astfel de concurs. Dupa 2 ani de competitii pe sosea, aveam in sfarsit sansa sa-mi folosesc cyclocrossul pe un traseu 100% offroad la mine in oras.

Ultima etapa din Road Grand Tour, Eroica, a reprezentat in mare sfarsitul sezonului competitional de sosea, cel putin pentru mine. Aveam la dispozitie aproape doua luni sa ma pregatesc, sa ma pun la punct cu tehnica, sa ma documentez mai in detaliu cu ce se mananca cyclocrossul si sa incerc sa-mi obisnuiesc organismul cu ruperile de ritm. Profilul de catarator de anduranta nu prea se potriveste cu cel specific acestei discipline, unde de regula concureaza oamenii solizi, puternici, cu profil de sprinter sau puncher. Miile de km in spate realizati pe sosea si stilul meu de a rula mai mult in forta speram sa-mi fie de folos pe portiunile unde se pedala mult. Trebuia sa lucrez insa la tehnica si psihic, asta presupunand iesiri in Padurea Faget de aproximativ 1 ora si 30 de min pe orice fel de vreme.

Cu doua saptamani inainte de cursa s-a stabilit in mare parte traseul, in parcul de pe Cetatuia. Am ”abandonat” Fagetul si m-am ”mutat” aici cu antrenamentele. Iarba si pamant, fara radacini, paraiase, gravel,bolovani, aparent simplu, nu ? Ei bine, NU ! Traseul respecta in mare parte caracteristicile clasice de cyclocross (viraje stranse, trepte in urcare, zona de nisip, off camber, urcari scurte si abrupte plus celebrele bariere) dar cu o caracteristica de tip anglo-americana (single-trailuri). Cu toate astea, cam pe intreg traseul orice ciclist avea suficient spatiu pentru a efectua depasiri.
In noaptea de vineri spre sambata a nins si dimineata am ajuns pe Cetatuia exact cand cei de la MTB concurau. Apoi au urmat cadetii si juniorii, avand grija sa ne pregateasca traseul. Prin pregatit, ma refer la faptul ca in proportie de 90% totul a devenit un mix de zapada cu noroi ce pe alocuri se transformase in ”ciocolata cu lapte”.
Practic aveam un traseu de cyclocross exact ca la carte iar startul comun al amatorilor si profesionistilor (Elite) aveau sa faca cursa si mai dificila.

Dupa o scurta incalzire m-am pozitionat la start, dar dintr-o greseala copilareasca am plecat ultimul Incepusem cursa ”excelent” dar dupa primul viraj revin si ma integrez in grup. Ma uit dupa figurile cunoscute si ii dau pedala. Ajung la primul off camber, sar de pe bike si alerg in viteza printre cei care faceau balet pe noroi (unii incercasera sa traverseze portiunea pe bike, iar altii aveau probleme cu echilibrul chiar si pe langa bicicleta). Fac cateva depasiri si ma pregatesc sa intru pe al doilea off camber. In fata mea, busculada, concurenti si biciclete alunecau la vale in cele mai dramatice si amuzante pozitii. Descalec si incep sa alerg, insa la urmatorul pas alunec si ma duc taras cu tot cu bicicleta la vale. Pierd cateva secunde bune dar revin pe traseu, urc primul gat si ma indrept spre ultima coborare si ultimul gat din primul tur. Intru pe coborare dar aleg o linie gresita, imi fuge fata si ma imprastiu pe jos. Ma ridic si pe langa bike dau sa urc cea mai abrupta catarare. Faceam un pas in sus insa alunecam si eram nevoit sa fac doi pasi in jos. Dupa mai multe tentative, imi infig picioarele in pamantul moale si reusesc sa ajung sus. Ma urc pe bike si dau sa plec, insa in urma cazaturii imi sarise lantul. Tot acest incident insemna si mai mult timp pierdut. In turul doi cred ca am intrat cu o intarziere de aproape 1 minut fata de grupurile fruntase ce le vizam eu. Incep sa-mi intru in ritm si sa linistesc ”calul” naravas de sub mine. Totul intra intr-o rutina iar un tur de cursa decurgea in felul urmator:

linie dreapta – accelereaza, curba – adapteaza viteza si intra pe trasa ideala, linie dreapta – accelereaza, single trail – mentine viteza, pastreaza linia dreapta; viraje si musuroaie de pamant – adapteaza viteza si cauta sa mentii rotile in contact cu solul, linie dreapta – accelereaza, coborare – adapteaza viteza si intra pe trasa ideala, linie dreapta – accelereza, trepte – descaleca si alearga cu bicicleta pe sus, linie dreapta in usoara coborare – sari pe bike si da-i pedala, off camber – descaleca si alearga, linie dreapta – sus pe bike si da-i pedala, coborare – lasa bikeul sa curga si controleaza fata, off camber – jos de pe bike, linie dreapta- sus pe bike, spirala – invarte-te pana ametesti, linie dreapta – da-i pedala, un gat – schimba doua pinioane in jos si da-i pedala, linie dreapta – da-i pedala, coborare – lasa bikeul sa curga, inca un gat – descaleca si alearga la deal, viraje stranse printre copaci – stai concentrat, adapteaza viteza si alege trasa perfecta, linie dreapta – da-i pedala, viraj larg – alege trasa ideala si accelereaza la iesirea din curba, bariere – jos de pe bike si sari peste ele, linie dreapta – sari pe sa si da-i pedala, groapa cu nisip – adapteaza viteza si incadreaza-te perfect pe centrul santului aparut, succesiune de viraje – nu te apleca prea mult sa nu rupi aderenta, un mic off camber- sari de pe bike si alearga, linie dreapta – hopa sus si da-i pedala, etc etc.

Dupa mai bine de 45 de minute de cursa am ajuns cu energia si cu concentrarea pe rosu. La un moment dat sar in sa si dau sa pedalez insa uitasem sa schimb vitezele, nu reusesc sa invart pedala si cad de pe loc in cel mai banal mod posibil. Schimb de mana, sar iar in sa si pornesc. Intru direct in catarare dau sa trag o gura de aer dar nu apuc pentru ca urmeaza coborarea. Intru in viteza si haotic pe aceasta, rotile se invart si aluneca iar eu evit in ultimul moment sa fac cunostinta cu un copac. Reusesc sa revin pe trail si ma vad nevoit sa o las un pic mai moale. Eduard Grosu (principalul favorit de la Elite) cu cateva tururi inainte imi daduse un tur si ajuns in apropierea liniei de start-finish il observ cu coada ochiului ca se apropie. In gandul meu, asta e, imi mai da un tur. Trec de zona de start-finish iar dupa cateva secunde trece si Grosu. Organizatorii il anunta castigator, cursa e gata pentru el si pentru toti cei care vin dupa el, indiferent de numarul de tururi parcurse. Spre disperarea mea sau spre bucuria mea, apuc sa mai fac un tur, ultimul. Undeva in departare mai zaresc cativa concurenti care inca nu au terminat. Distanta e prea mare pentru a mai recupera ceva iar eu oricum sunt pe zero cu energia. Inchei cursa usor dezamagit, dar impacat si cu zambetul pe buze. Mi-am dat seama ca pentru a ajunge cat mai in fata pe un astfel de traseu, pe langa picioare si plamani trebuie sa ai cam toate planetele aliniate : are avanataj cel care parcurge cursiv pe bike cel mai mult din traseu, are avantaj cel care nu se impotmoleste si reuseste sa revina in secunda 2 pe bike, chiar daca a cazut sau a alunecat, are avantaj cel care reuseste sa clipseze piciorul in prima, a doua sau a treia incercare, are avantaj cel care nu are probleme tehnice (pana, schimbator blocat, maneta desprinsa etc.)

Din punctul asta de vedere bikeul meu a functionat ca uns .Poate ca anvelopele Schwalbe X-One nu erau potrivite pentru cantitatea de noroi de pe traseu insa avand sistem tubeless am redus la minim riscul de pana iar presiunea scazuta mi-a permis sa am un grip mai bun. Cu cateva zile inainte am sesizat ca rapoartele de pe spate 11-42t imi sunt nepotrivite. Am pus o caseta 11-36t dar cred ca in cursa nu m-am atins de pinionul de 36t. Aparent placa ovala de 38t si cu 11-32t pe spate mi-ar fi fost perfecte. Pedalele Crankbrothers Eggbeater 3 m-au ajutat fara doar si poate cel mai mult – chiar si cu pantofii plini de noroi, la a doua sau a treia incercare reuseam sa clipsez. Bikeul s-a incadrat in normele UCI cu maximul admis la ghidon (44cm) si balonaj de 33mm la anvelope. Nu am vazut pe nimeni inainte sau dupa cursa sa verifice treburile astea insa in caz de control eu eram conform regulamentului 🙂

Sper ca cei care au pus bazele proiectului Cyclocross Nation in Romania sa il dezvolte astfel incat sa creasca numarul de concurenti (de toti, inclusiv cu cei de la MTB cred ca am fost 40) iar cursele sa devina mai diversificate, dupa modelul celor din afara (cyclocross urban, CX Marathon de 60-100km sau curse pe etape pe durata a 5-7 zile). Cyclocrossul este o disciplina pe care o recomand indiferent daca alegi sau nu sa participi la acest gen de curse, indiferent daca esti specializat pe sosea sau MTB. Este tehnica, distractiva si intr-un fel o reintoarcere la origini, placerea clasica de a pedala pe o bicicleta si a depasi niste limite.

Mai mult, in perioada aceasta numerosi ciclisti, actuali sau fosti profesionisti se dau si recomanda cyclocrossul, fie ca vorbim la MTB de Marco Fontana, Jose Hermida sau la sosea de Jens Voigt , Filippo Pozzato, Zdenek Stybar, Luka Mezgec, Sep Vanmarcke, Lars Boom, Fabian Cancellara (multi dintre acestia specialisti pe clasicele de primavara).

Despre performanta mea nu va pot spune prea multe, rezultatele pentru cei care n-am fost atat de puternici si nu am reusit sa urcam pe podium, au ramas impotmolite/pierdute in noroi, undeva pe traseu.

Text: Iustin Lupu

Foto: Rares Puscas, Marcel Seliceanu

One thought on “Napocup CX – Regat al noroiului

  1. silviu

    Felicitari Justin!!! 💪👏🙌

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

clear formSubmit