Cititorii light-bikes.ro cu siguranta au mai auzit de AboluteBlack, asa ca sarim peste introducere. Scopul lor este de a aduce pe piata cele mai bune piese de bike, la cele mai competitive preturi.

De mai bine de un an de zile e la moda si in zona de anduranta a angrenajelor cu o singura placa in special in cadrul curselor. Ideea e foarte simpla: sistemul e mai usor, toate rapoartele de viteza sunt folosite si suficiente de cele mai multe ori. Practic daca vitezele nu-ti ajung, la deal cel putin, mai bine impingi bike-ul pentru ca probabil ai o viteza mai mare de inaintare.

De asemenea scad foarte mult sansele de a avea un “chainsuck” intre placa si chainstay-ul cadrului, care se intampla in special la cadrele cu trei foi dar si la cele cu doua.

Sa revenim la greutate. Cu cat e tot sistemul mai usor? Cu aproximativ juma’ de kil. Schimbatorul fata, maneta de schimbator, cablul si bowdenul. La care se mai adauga lipsa a una sau doua placi.

Am luat in calcul un angrenaj Sram X.0 cu doua placi, BB30, care are o greutate de 660 de grame. Cu placa AbsoluteBlack XX1 doar din angrenaj se economisesc 80 de grame, acesta avand 580 de grame. Cu placa AbsoluteBlack Spiderless, prin care renuntam la spiderul Sram si montam placa direct pe angrenaj greutatea se reduce si mai mult, pana la 511 grame.

Daca acum cativa ani a avea doua placi era ceva relativ revolutionar, a trece la o placa era un lucru oarecum asteptat.

Vorbim prima data de placile AbsoluteBlack XX1 style, pentru ca acestea sunt compatibile cu orice angrenaj cu BCD-ul de 104mm si prinderea in 4 gauri. Are dintii “narrow-wide”, putand fi folosite cu transmisii de 9, 10 sau 11 pinioane dar minim cu un lant de 10, cel de 9 avand zalele prea largi.

Am folosit placa alternativ cu cea spiderless timp de 10 luni. Avand un schimbator Sram X.0 Type 2 cu medium cage, lanturi Sram si KMC nu am avut nici o problema. Lantul nu a cazut niciodata, chiar si pe cele mai bolovanoase si radacinoase poteci. Nici pe noroi nu am avut probleme si unghiul lantului intre placa si pinioane indiferent de raport a fost bun. De asemenea pentru all mountain puteti folosi pentru siguranta voastra un chainguide si/sau un bashguard, acesta din urma fiind disponibil si de la AbsoluteBlack.

Pentru cei care au angrenaje Sram cu spider demontabil, pot achizitiona o placa AbsoluteBlack Spiderless.

Aceste angrenaje sunt XX1, X.01, X.0, X.9 sau X.7. Aceste placi sunt neasteptat de rigide avand in vedere ca lipseste o bucata serioasa de material si greutate.

Chiar daca (inca) nu are profilul dintilor “wide-narrow” calitatile sunt similare placii XX1 Style, neavand nici o problema niciodata. De asemenea se infrumuseteaza bicicleta.

Singurul dezavantaj care-l vedem noi, ar fi faptul ca trebuie demontat angrenajul pentru a schimba placa, insa pentru cei care nu fac acest lucru des, nu e chiar nici o problema din punctul nostru de vedere.

Concluzia noastra e ca AbsoluteBlack sunt o solutie foarte buna, ieftina comparativ cu alte produse, rezistente caruia cei care vor sa aiba o transmisie 1X ar trebuie sa o verifice.

In Romania, AbsoluteBlack e reprezentata de cei de la CycleMaster.ro care se ocupa doar de cele mai exclusiviste piese din lume.

Daca aveti alte intrebari, va putem ajuta. Un sfat, o idee, orice.

Foto: AbsoluteBlack si Light-bikes.ro

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

clear formSubmit