Red 22 este cel mai nou si mai performant grup de sosea produs de Sram pana in acest moment. Pe langa cele 11 pinioane ale casetei acestia au introdus si un set de frane pe janta si disc hidraulice. Am avut ocazia sa testam noul grup Red 22 cu discuri hidraulice.

Am avut parte si de un curs unde am invatat cum se aerisesc aceste frane, lucru cu care riderii de mountainbike ar putea fi obisnuiti, insa cei care prefera soseaua si care pana acum au avut ocazia sa foloseasca doar frane pe janta mecanice nu stiau. In fond nici nu aveau de ce sa invete daca nu aveau un motiv real.

Apoi am pornit la test. Unul de aproximativ 2.5h. Acesta a avut parte de zone de plat, coborari in viteza si curbe stranse avand ocazia sa verificam felul in care functioneaza bicicleta cu noile componente.

Nu va vom explica tehnologiile folosite deoarece pentru cei interesati avem articolele anterioare unde am facut acest lucru. Trecem direct si va povestim despre performante. Transmisia este foarte precisa, rapida si silentioasa. Semnificativ mai silentioasa decat primul grup. Un alt lucru interesant este ca poate fi folosita orice combinatie de pinioane si placi astfel incat chiar ai 22 de rapoarte de viteza disponibile. Dupa cum am spus si mai sus schimbarea vitezelor se face rapid si precis, chiar si in forta, lucru la care alte grupuri dau rateuri de cele mai multe ori. Puterea este transmisa foarte bine prin rotile Zipp 303, fiind foarte rigide si care au fost modificate pentru a permite montarea de frane disc. In schimb janta a ramas neschimbata astfel inca daca sunt achizitionate separat de cineva care inca foloseste frane clasice dar are in plan un upgrade la disc sa o poata face fara probleme.

Trecem de la roti la frane. Ergonomia manetelor le face foarte comode, facand o pereche perfecta cu ghidoanele Zipp Service Course. Iti gasesti usor o pozitie comfortabila indiferent unde-ti pui mana pe ghidon. Distanta levierului de frana, dar si a manetei de schimbator sunt reglabile independent fata de ghidon astfel incat sa poata fi adaptata fie ca ai o mana mai mare sau mai mica. Etrierul de frana si placutele sunt diferite fata de cele de la MTB, pentru a oferi puterea si modulatia necesare. Conditiile sunt diferite pe sosea fata de mountainbike asa ca si produsele sunt diferite.

Spre surprinderea noastra am fost placut impresionati: frane puternice cu o modulatie buna, fara nici o urma de fading chiar si in cazul unor coborari mai lungi (cu toate ca placuta de frana avea backplate-ul din aluminiu). Sunt foarte controlabile, silentioase oferind totodata un sentiment de siguranta.

Cu toate ca e mai greu fata de varianta anterioara, noul Red 22 functioneaza impecabil. Nu ne putem pronunta asupra durabilitatii, dar daca e sa luam in calcul istoria produselor Sram, fie ca ar fi ele e sosea sau mountainbike avem motive serioase sa credem ca intretinute ca la carte, rezistenta este una superioara.

Asadar din partea noastra nota pentru grupul Sram Red22 este 9 din 10. Daca ar fi avut o greutate mai scazuta ar fi obtinut un 10.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

clear formSubmit